Prietenul nostru Mihai Iliescu ne-a delectat cu un concert de chitara la Studio Niculescu, in Berlin. Trebuie spus ca asta a fost unul dintre highlight-urile excursiei noastre in Europa. Interupand o glorioasa cariera de director de creatie la una din marile agentii de publicitate din Bucuresti, Mihai va incepe conservatorul in iarna asta, tot la Berlin.
La mai mare!
(Octombrie 2010)

In ultima etapa din campionat, North Shore Raw (echipa la care joaca Bogdan) a avut de infruntat West Auckland, marea rivala si totodata echipa de pe locul intai inainte de meci. A fost cel mai bun joc de pana acum, cu vreme insorita si suporteri multi si galagiosi in ambele tabere. Inceputul nu a fost prea convingator: West Auckland a condus cu 1-0 din primul minut. Dar baietii au jucat cu o ambitie extraordinara si la pauza era 3-2 pentru Raw. Repriza a doua a fost dominata de West Auckland, mai tineri si mai in forma, dar cea mai buna aparare din campionat a fost de netrecut. Cand toata lumea se astepta la un final de foc, North Shore Raw a mai inscris doua goluri si ultimele cinci minute au curs lin, cu baietii deja bucurosi de castigarea campionatului si trecerea in divizia a patra.
(15 August 2009)

Probabil ca daca am pomeni numele lui Sir Edmund Hilary, oricine ar sti despre cine e vorba: primul om care a pasit pe varful muntelui Everest. Dar daca am spune Mark Inglis, ar sti cineva despre cine vorbim? Ei bine, este primul om cu ambele picioare amputate care a pasit pe varful muntelui Everest! Pe Mark l-a intalnit Bogdan la un workshop organizat de firma la care lucreaza. Salvamont, licentiat in biochimie, oenolog, filantrop, medaliat cu argint la ciclism in anul 2000 la jocurile paralimpice de la Sydney, Mark s-a intors pe munte si dupa cateva alte ascensiuni, a escaladat Everestul in Mai 2006. Povestea lui o puteti citi aici.

In cautare de joburi, Madalina a dat peste unul care "suna" tare bine, dar poate chiar prea bine... Iata cateva calitati de care ai nevoie:

• Un puternic si eficient "Ssssssssstttt"
  
• Abilitatea de a ameninta cu degetul aratator
  
• Urechi ultra sensibile care pot sa distinga conversatii din orice rand
• Standarde inalte de curatenie
  
• Nari silentioase
  

Sper ca nu ati crezut ca exista asa ceva. El face de fapt parte dintr-o campanie foarte simpatica a website-ului de job-uri numit SEEK. Ideea duce mai departe conceptul acestui site conform caruia daca un job, o meserie nu sunt gasite aici inseamna ca ele nu exista. De data asta au creat meserii si joburi noi (aproape imposiblie) carora le-au facut reclama pe site printre ad-urile obisnuite de marketing manager, sales director, receptionist si altele. In afara de Cinema Shusher, mai sunt Shopping Trolley Mechanic, Animal Relationship Councellor, Cannon Safety Inspector, Space Travel Agent, Mannequin Hairdresser, Gourmet Zoo Chef.

Niciunde in lumea asta si niciodata pana sa venim aici, nu am avut senzatia ca mergand intr-un loc nou suntem parca transbordati intr-o alta dimensiune. Dupa intamplarea din Byron Bay (Australia), am mai trait inca una de curand: in Auckland, in North Shore. Am fost sa vedem terenul pe care a jucat Bogdan fotbal si plaja din apropiere. Locul se numeste Fort Takapuna si poti vizita zona in care au stat tunurile si aveau buncare cu scopul de a apara portul.
Plaja e mica, dar destul de lata si pe alocuri cu stanci pe care te poti catara si trece mai departe. Ca din senin, dar tipic pentru tara asta, a inceput o ploaie cu stropi mari. Culmea e ca nu am luat-o la fuga, de parca am fi stiut ca nu tine mult. Ploua cu soare si in cateva secunde chiar s-a oprit, iar stropii s-au uscat instant pe gecile noastre.
Ne urcasem in masina si pornisem spre casa, cand am oprit langa un magazin frantuzesc (Pyrenees) sa vedem ce vand acolo. Am intrat si era greu sa te hotarasti ce vrei. Aveau si patiserie si paine si mezeluri si cei mai buni carnati pe care i-am mancat aici (culmea facuti de un francez). Fiecare ne-am ales cate ceva si am luat si pentru acasa. De pofta insa ne-am decis sa ne asezam chiar la una din cele doua mese de afara. Si uite asa am mai intrat de doua ori in magazin sa cumparam, mai ales pentru ca Cristian avea de gand sa rada totul. Stand acolo la masuta aia, ne uitam cum vin si pleaca oameni cu pungile de hartie in brate, auzeam Bonjour! si Merci! dinauntru, era ud pe jos, o mamica si o fetita treceau cu bicicletele pe langa noi... Eram parca invizibili, mancam, vorbeam, ne uitam, totul intr-o pace ca la filmare si intr-un aer proaspat ireal. Imediat cum am intrat in masina ne-am zis ca toata excursia asta a fost frumoasa, dar altfel. Am ramas cu un sentiment ca ni se intamplase ceva unic, ca o soapta calduta.