O intalnire de neuitat cu animalele lumii
Gradina Zoologica din Auckland este primul loc pe care l-am vizitat in Noua Zeelanda si s-a nimerit a fi chiar de ziua Reginei Marii Britanii, asa ca avem mai multe motive sa il tinem bine minte.
Am intrat aici fara sa stim ca este una dintre cele mai spectaculoase gradini zoologice din lume: 1900 de animale locale si exotice, din 200 de specii diferite, toate vietuind intr-o gradina botanica premiata pentru unicitatea ei. A doua oara, am cumparat un abonament anual si de atunci mergem cu Cristian, cel putin o data pe saptamana, pentru ca vedem spectacolul vietii, al salbaticiei, nimic nu mai este astazi la fel ca ieri, mereu se intampla ceva frumos, caraghios, interesant sau educativ.
Am inceput cu “Pridelands” unde ti se intinde in fata ochilor o panorama superba asupra habitatului girafelor, zebrelor si strutilor. Ne-a impresionat cat spatiu aveau si ce realistic era amenajat, dar cel mai ingenios ni s-a parut faptul ca le vedeai de sus. Numai bine ca atunci cand li se da de mancare girafelor, capetele lor sa ajunga la nivelul privirii vizitatorilor.
Citind panourile despre specia respectiva, am remarcat un stil glumet, copilaresc de prezentare, dar foarte responsabil cand venea vorba de specii in pericol sau pe cale de disparitie. Am vazut in actiune angajatii gradinii care ingrijesc foarte bine locul si “gazdele”. Poarta “uniforma” verde, palarie, tricou si sort, sosete lungi si bocanci, iar la brau sau in mana au statii de emisie-receptie. Spre deosebire de voluntari, care sunt imbracati in rosu.
In continuare, am vazut hipopotamul scaldandu-se in apa si apoi prabusindu-se in noroi sa zaca la soare. Cred ca este, pe departe, unul din cele mai clare modele de lene, ceea ce se si comenta prin jurul nostru.
Si acum iata vedetele locului, cei doi elefanti asiatici, Kashin si Burma, pe care daca ai noroc ii poti intalni la plimbare si pe alei, printre vizitatori. Noi, in schimb, am asistat la un mic show, oferit doar de 2-3 ori pe saptamana, in care executa tot felul de miscari simpatice sau chiar elegante.
Ai impresia ca te afli la malul oceanului, printre dune de nisip si stanci, cand ajungi in zona focilor si a celor mai mici pinguini din lume. In pestera, printr-un perete imens de sticla, vezi cat se poate de aproape focile inotand.
Excelent simulata padurea sud-americana: plante luxuriante, racoare, liniste… Incepi traseul cu tarantule, cameleoni si apoi, in stanga si in dreapta, cateva feluri de maimute nemaivazute: macaci, tamarini, maimute-paianjeni.
In mijlocul gradinii zoologice se afla imperiul tropical al primatelor: orangutani, lemuri si cimpanzei, care se joaca, se catara si comunica in grupul lor, spre deliciul vizitatorilor mici si mari.
Mult cantec si voie buna in zona cu pasari, unde cele mai multe sunt specii din Noua Zeelanda, unele pe cale de diparitie. Le vezi in colivii mari sau in relativa libertate, unde te pot atinge cu aripile din zbor.
O gradina japoneza mica si perfecta ne-a incantat atat de mult incat am uitat unde suntem pentru cateva minute. Erau asezate artistic plantute, floricele, pomisori, bancute, o cascada pitica, un lac mititel.
In drum spre habitatul tigrului sumatran, una din acele specii in pericol, nu trebuie sa ratezi plimbarea printre vietuitoare australiene: emu si wallaby (asemanator cangurului).
La final, am intrat in casa nocturna a pasarii kiwi si a tuatarei, simbolurile nationale ale Noii Zeelande. Tuatara este o reptila neo-zeelandeza unica in lume, care dateaza ca specie de pe vremea dinozaurilor, iar kiwi, o pasare de noapte cu cioc lung si subtire, acum amenintata de disparitie, de asemenea traieste numai pe aceste meleaguri.
Simpla vizita a gradinii zoologice este o experienta interactiva de neuitat pe care o parcurgi in patru ore, daca nu zabovesti prea mult si fara sa te opresti pentru o gustare intr-una din cele cateva cafenele sau zone de picnic.
Printre multele programe si activitati din calendarul Auckland Zoo, cel mai mult ne-a entuziasmat “adoptia unui animal” in forma unui cadou pentru cei dragi. Contra unei sume de bani, alegi un animal preferat si primesti de la certificatul de adoptie, fotografie, jucarie de plus, pana la invitatii la evenimente exclusive. O metoda sigura sa cultivi interesul celuilalt pentru animale si, in acelasi timp, sa sprijini proiectele de mediu ale institutiei.
Gradina zoologica se considera “o experienta de invatare in afara clasei” si cred acest lucru numai vazand zecile de copii, de la diferite scoli sau gradinite, care bat aleile in lung si in lat si se ingramadesc in preajma animalelor, completand formulare, luand notite sau desenand.
In plus, este gazda buna si primitoare pentru evenimente ale companiilor, dar si pentru petreceri, de genul zilelor de nastere a celor mici. Loc turistic care nu trebuie ratat, gradina zoologica din Auckland combina educatia si recrearea, cu conservarea mediului si cercetarea, fiind una dintre cele mai progresiste din lume.
PS: Din pacate, de curand elefantul Kashin a murit (de fapt a fost eutanasiat pentru ca avea probleme foarte grave de sanatate si era deja batran), ceea ce a generat mare tristete in comunitate, s-a organizat o zi de comemorare, iar sute de copii au trimis desene si mesaje pentru el. Foarte emotionant. In schimb, o noua atractie la Zoo este Red Panda.