A venit la fix, dupa vreo 4 luni de cautari si dupa ce am terminat si cursul de direct marketing. Jobul asta e cadoul meu de Craciun. De mult timp nu am mai chiuit asa in masina spre casa. Cum a fost? Iata:
E destul de fascinant si te simti flatat sa concurezi pe piata cu alte zeci si sute de profesionisti si nu prea, in cea mai mare parte a lor localnici sau macar vorbitori nativi de engleza.
Sunt insa si multe momente cand te simti complexat ca nu te simti integrat, frustrat ca nu ti se da o sansa sa arati ce poti, discriminat ca ai accent sau ca nu ai suficienta experienta locala si tot asa.
Nu poti decat sa iei fiecare interviu ca pe o experienta, sa inveti din greseli – asa cum le percepi tu, ca feedback nu prea primesti, sa injuri in gand cand nu iti convine ceva si de obicei pe buna dreptate.
Faza interesanta este ca dupa cateva luni de cautare de joburi iti cam dai seama cum functioneaza chestia asta cu recrutarea, cum lucreaza fiecare agentie, care angajatori sunt seriosi si care nu, ce ciudatenii le trec prin cap, incepi sa ghicesti inca din timpul interviului care va fi rezultatul. Oricum ca in orice domeniu agentii de recrutare sunt cei mai multi apa de ploaie si foarte-foarte putini cu adevarat profesionisti. Pana acum, in 3 ani, am intalnit numai doua tipe care isi fac meseria impecabil: cu pregatirea candidatului, brief frumos despre companie, sfaturi folositoare, follow up si incurajari din suflet. Sunt oameni care stiu sa isi faca meseria si isi merita toti banii pentru ca lupta in mod egal atat pentru compania angajatoare, cat si pentru candidatii pe care ii prezinta.
Ajungi sa iti eficientizezi “munca” de la aplicatie la aplicatie, sa alegi posturile cat mai potrivite ca locatie, domeniu, cerinte, bani, sa iti cam dai seama ce trebuie scris in scrisoarea de intentie astfel incat de la un job la altul sa nu schimbi decat cateva elemente.
Restul tine de sansa, de ochiul agentului sau angajatorului si de cat de tari sunt experienta si cursurile din CV. Tari inseamna sa fie locale in primul rand. Hehe, de cate ori mi s-a spus la inceput ca CV-ul meu este impresionant si nu a ajutat la nimic.
Regulile sunt cam asa: localnicii sunt mai buni ca emigrantii, doi ani de experienta locala sunt mai buni decat multi altii din afara, daca esti vorbitor nativ esti mai bun ca unul care are engleza ca a doua limba. Pe urma vin toate celelalte calitati: entuziasmul, munca in echipa, recomandarile bune de la fosti angajatori… Inca o regula ar fi ca recomandarile directe si faptul ca cineva te cunoaste iti aduc un job mult mai curand decat daca ai aplica pe site-ul de joburi. Asa ca este esential sa faci networking cat poti de mult.
Exista interviuri clasice cu intrebarile “numeste trei calitati care te definesc” sau “unde te vezi in cinci ani”, dar si interviuri libere, ca niste discutii in care ai ocazia sa arati ca stii despre ce vorbesti si sa ii lasi sa vada ca au ceva de castigat de pe urma ta daca te angajeaza.
Pana la urma este un sistem care functioneaza, viu, in care poti aplica la cel putin 2-3 joburi pe saptamana din care primesti macar o invitatie la interviu pe luna.
Dupa ce am fost chemata la vreo 4-5 interviuri pentru posturi si companii destul de diferite, am aplicat din reflex si pe ultima suta de metri la inca un job. Care s-a dovedit a fi manusa din descrierea pe care mi-a facut-o agenta de recrutare la interviu. Un rol de direct marketing, cu ceva evenimente de organizat, intr-o companie emblema a NZ si Australiei. Am fost una dintre cei patru selectati initial care au mers mai departe. Punct tare: cea mai buna experienta dintre toti. Plus un certificat in direct marketing foooarte proaspat ;-). Ieri am semnat contractul – cel mai bun de pana acum! Si stiti de ce? Pentru ca i-am impresionat – mi-au zis. Ce senzatie minunata este atunci cand stii ca te duci intr-un loc in care oamenii aia te-au ales si te asteapta cu mari sperante.
Urmeaza 10 luni de munca serioasa si frumoasa: campanii de direct marketing si evenimente prin care sa vindem abonamente la cel mai mare ziar din Noua Zeelanda – The New Zealand Herald. De-abia astept sa ma (re)lansez...
E destul de fascinant si te simti flatat sa concurezi pe piata cu alte zeci si sute de profesionisti si nu prea, in cea mai mare parte a lor localnici sau macar vorbitori nativi de engleza.
Sunt insa si multe momente cand te simti complexat ca nu te simti integrat, frustrat ca nu ti se da o sansa sa arati ce poti, discriminat ca ai accent sau ca nu ai suficienta experienta locala si tot asa.
Nu poti decat sa iei fiecare interviu ca pe o experienta, sa inveti din greseli – asa cum le percepi tu, ca feedback nu prea primesti, sa injuri in gand cand nu iti convine ceva si de obicei pe buna dreptate.
Faza interesanta este ca dupa cateva luni de cautare de joburi iti cam dai seama cum functioneaza chestia asta cu recrutarea, cum lucreaza fiecare agentie, care angajatori sunt seriosi si care nu, ce ciudatenii le trec prin cap, incepi sa ghicesti inca din timpul interviului care va fi rezultatul. Oricum ca in orice domeniu agentii de recrutare sunt cei mai multi apa de ploaie si foarte-foarte putini cu adevarat profesionisti. Pana acum, in 3 ani, am intalnit numai doua tipe care isi fac meseria impecabil: cu pregatirea candidatului, brief frumos despre companie, sfaturi folositoare, follow up si incurajari din suflet. Sunt oameni care stiu sa isi faca meseria si isi merita toti banii pentru ca lupta in mod egal atat pentru compania angajatoare, cat si pentru candidatii pe care ii prezinta.
Ajungi sa iti eficientizezi “munca” de la aplicatie la aplicatie, sa alegi posturile cat mai potrivite ca locatie, domeniu, cerinte, bani, sa iti cam dai seama ce trebuie scris in scrisoarea de intentie astfel incat de la un job la altul sa nu schimbi decat cateva elemente.
Restul tine de sansa, de ochiul agentului sau angajatorului si de cat de tari sunt experienta si cursurile din CV. Tari inseamna sa fie locale in primul rand. Hehe, de cate ori mi s-a spus la inceput ca CV-ul meu este impresionant si nu a ajutat la nimic.
Regulile sunt cam asa: localnicii sunt mai buni ca emigrantii, doi ani de experienta locala sunt mai buni decat multi altii din afara, daca esti vorbitor nativ esti mai bun ca unul care are engleza ca a doua limba. Pe urma vin toate celelalte calitati: entuziasmul, munca in echipa, recomandarile bune de la fosti angajatori… Inca o regula ar fi ca recomandarile directe si faptul ca cineva te cunoaste iti aduc un job mult mai curand decat daca ai aplica pe site-ul de joburi. Asa ca este esential sa faci networking cat poti de mult.
Exista interviuri clasice cu intrebarile “numeste trei calitati care te definesc” sau “unde te vezi in cinci ani”, dar si interviuri libere, ca niste discutii in care ai ocazia sa arati ca stii despre ce vorbesti si sa ii lasi sa vada ca au ceva de castigat de pe urma ta daca te angajeaza.
Pana la urma este un sistem care functioneaza, viu, in care poti aplica la cel putin 2-3 joburi pe saptamana din care primesti macar o invitatie la interviu pe luna.
Dupa ce am fost chemata la vreo 4-5 interviuri pentru posturi si companii destul de diferite, am aplicat din reflex si pe ultima suta de metri la inca un job. Care s-a dovedit a fi manusa din descrierea pe care mi-a facut-o agenta de recrutare la interviu. Un rol de direct marketing, cu ceva evenimente de organizat, intr-o companie emblema a NZ si Australiei. Am fost una dintre cei patru selectati initial care au mers mai departe. Punct tare: cea mai buna experienta dintre toti. Plus un certificat in direct marketing foooarte proaspat ;-). Ieri am semnat contractul – cel mai bun de pana acum! Si stiti de ce? Pentru ca i-am impresionat – mi-au zis. Ce senzatie minunata este atunci cand stii ca te duci intr-un loc in care oamenii aia te-au ales si te asteapta cu mari sperante.
Urmeaza 10 luni de munca serioasa si frumoasa: campanii de direct marketing si evenimente prin care sa vindem abonamente la cel mai mare ziar din Noua Zeelanda – The New Zealand Herald. De-abia astept sa ma (re)lansez...
RSS Feed